Acest fapt i-a făcut pe locuitori să afișeze mesaje de atenționare la intrarea în oraș – „Atenție, în oraș nu există asfalt!”.
Din cauza drumurilor stricate cel mai mult au de suferit şoferii din transportul public, deoarece sînt nevoiţi să circule pe acest drum toată ziua. Ei spun, că din cauza zdruncinăturilor, spre seară le țiuie în urechi.
Și pentru că autoritățile locale ale municipiului Bălți susțin că nu au bani pentru repararea străzilor, Guvernul Republicii Moldova va finanța repararea bulevardul Mihai Eminescu din Bălţi, una dintre cele mai deteriorate străzi din oraş. Reabilitarea va avea loc în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”, care prevede reparaţia a peste 1200 de kilometri de porţiuni de pe traseele locale.
„E un drum unde se află şi inclusiv unele preconizate monumente, plus, acum la moment pe acest drum se poate de navigat cu barca, a fost considerat oportun ca acest drum să fie reparat capital, mai mult ca atît, se află în centrul Municipiul Bălţi”, a spus Octavian Mahu, şef Cancelariei de Stat,
oficiul teritorial Bălţi.
Programul „Drumuri bune pentru Moldova” a fost anunţat de liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Suma totală a investițiilor va fi de 1,6 miliarde de lei, bani alocaţi din Fondul Rutier şi Bugetul de stat.
Adăuga comentariu