Din fericire, numărul copiilor născuţi prematur care supravieţuiesc este în creştere, datorită progreselor făcute în medicină, transmite publika.md.
Ecaterina Bogatu a născut gemeni în octombrie. Mark avea un kilogram şi jumătate, iar Daniel, un kilogram şi 300 de grame.
"Deja sînt mai bine, mai stabili. Suntem încă în incubator, dar sperăm să creştem cît mai repede în greutate şi să ne ducem acasă", a spus Ecaterina Bogatu.
"Sunt condiţii speciale în care copiii prematuri se îngrijesc. În primul rînd, se creează acele condiţii intrauterine ca un copil prematur să crească - lipsa zgomotului, a luminii puternice, umiditatea respectivă, temperatura respectivă", a menţionat Carolina Călugăreanu, şeful Secţiei Prematuri a Spitalul Clinic Municipal Numărul 1.
Datele statistice arată că aproape jumătate din problemele de sănătate ale bebeluşilor sînt cauzate de naşterea prematură. Totuşi există şi excepţii. Nicolai avea mai puţin de două kilograme la naştere. Acum, la patru ani este chiar mai înalt decît copiii de vîrsta lui.
"Suntem deja mari, sănătoşi, voioşi, şi bucuroşi. Înălţimea era de 39 de centimetri. Era o frică, şi normal. Cînd îl vezi te sperii, pentru că e prea micuţ", a explicat Tatiana Sergheeva, locuitoare a Capitalei.
Şi Rodica a adus pe lume o fetiţă înainte de termen: avea ceva mai mult de un kilogram la naştere:"Am trecut prin greutăţi, dar Valeria a fost luptătoare, am luptat împreună. Mulţumim la Secţia Prematuri, la toţi medicii."
6 la sută din naşterile înregistrate în ţara noastră sînt înainte de termen.
"Cauzele naşterilor premature sînt diverse. Reieşind din faptul că femeile pun cariera pe primul plan şi funcţia reproductivă pe planul doi şi vîrsta la care nasc depăşeşte 35 de ani. Asta este una dintre cauze. Pe lîngă asta, mai sînt şi fertilizările in vitro. Şi evident, fumatul, drogurile, aceste vicii tot pot declanşa o naştere prematură", a declarat Ălina Bejan, vicedirectorul Spitalului Clinic Muncipal Nr. 1.
17 noiembrie este Ziua Mondială dedicată copiilor născuţi prematur. Pentru al patrulea an, medicii de la Spitalul Clinic Municipal Numărul unu sărbătoresc alături de copiii care au venit pe lume cu ajutorul lor.
Adăuga comentariu