Acesta recomandă Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să emită cât mai urgent un document destinat medicilor de familie pentru standardizarea tratamentului la domiciliu pentru persoanele bolnave de COVID-19 cu diferite forme, transmite ipn.md.
Într-un comunicat de presă, Mihail Cotorobai declară că problema a intrat în vizorul lui, în urma adresărilor frecvente către Ombudsman, pe rețelele de socializare, în presă, unde persoanele își exprimă nemulțumirea în legătură cu faptul că tratamentul la domiciliu, inclusiv post-COVID-19, deși costisitor, nu este acoperit din contul asigurărilor medicale obligatorii. De asemenea, se semnalează existența unui deficit acut de medicamente necesare în farmaciile din țară pentru tratarea la domiciliu și că prețurile sunt majorate artificial.„Acest lucru se întâmplă în condițiile în care numărul paturilor spitalicești disponibile la nivel național scade în mod dramatic, fiind în creștere numărul pacienților cu forme medii și chiar medii-grave ale bolii care se tratează la domiciliu. În plus, atât medici de familie, cât și pacienții sunt îngrijorați în legătură cu lipsa clarității privind tactica tratamentului la domiciliu a pacienților în stări medii sau medii-grave. Nu există anumite linii directori,i protocoale sau recomandări unificate, medicii de familie propun diferite scheme, care se contrazic între ele, ceea ce provoacă neîncredere și neliniște în rândul pacienților”, se arată în comunicat.
Avocatului Poporului spune că din cauza abordării haotice a tratamentului la domiciliu, multe persoane infectate apelează la scheme de tratament de pe rețele de socializare sau din alte surse incerte. Astfel, în opinia lui, este încălcat dreptul pacientului la informare corectă, calitate și siguranță în sănătate. Mihail Cotorobai subliniază că legea garantează dreptul la ocrotirea sănătății și impune autorităților publice misiunea de a reglementa principalele domenii și aspecte ale realizării acestui drept. Totodată, punctează acesta, OMS stipulează obligația statului de a asigura ca serviciile de sănătate să fie disponibile, accesibile, acceptabile și calitative.
Adăuga comentariu