Reprezentanții Procuraturii nu au comentat deocamdată acuzațiile avocaților. Am solicitat o reacție și o vom publica imediat ce o vom primi.
„Asistăm la o violare la dreptul la un proces echitabil, nu a fost escortata pentru a putea să se apere. Este o încălcare foarte gravă, iar așa cum a spus și domnul avocat, practica CEDO arată că astfel de cereri se examinează neîntarziat”, a declarat avocatul Iulian Balan.
Apărarea lui Tauber spune că au venit cu noi probe care să demonstreze că măsura preventivă a clientei lor trebuie schimbate și cer aplicarea unei măsuri non-preventive.
„Am întemeiat cu noi probe pentru eliberarea persoanei. Am motivat prin lipsa riscurilor care nu a fost posibil de prezentat la emiterea mandatului de arest cînd am primit demersul procurorilor în aceeași zi, respectiv, am avut acum mai mult timp și apărarea a adunat probe concludente. Ședința s-a amînat pe marți și acuzatorii nu s-au prezentat”, a declarat un alt avocat al Marinei Tauber care spune că amînarea a fost solicitată de procurori.
La 23 iulie, Marina Tauber a primit 30 de zile de arest preventiv, în Penitenciarul nr. 13, în dosarul finanțării ilegale a partidului din care face parte. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Ciocana. Într-un comentariu scurt pentru jurnaliști, ea a spus că „era de așteptat” și că s-a întîmplat „la indicația directă a Maiei Sandu”.
Asta după ce deputatei i-au fost înaintate învinuirile în dosarul finanțării ilegale a Partidului ȘOR. Ea este vizată în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării formațiunii din care face parte din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate.La 28 iulie a avut loc ședința de judecată la care urma să fie examinat recursul depus de apărători prin care s-a cerut anularea măsurii de arest preventiv, în Penitenciarul nr. 13, pentru deputata Marina Tauber, în dosarul finanțării ilegale a Partidului ȘOR, însă aceasta a fost amînată pentru luni, 1 august, din motiv că însăși învinuita nu a fost escortată în instanță.
În context, deputații Partidului ȘOR și ai Partidului Comuniștilor au expediat în adresa Curții de Apel Chișinău garanții personale, în care dau asigurări că Marina Tauber nu se va eschiva de la urmărirea penală și cer eliberarea imediată a deputatului din arest preventiv.
La 1 august, Curtea de Apel Chișinău a decis păstrarea măsurii de arest preventiv, în Penitenciarul nr. 13, pentru deputata Partidului „Șor”, Marina Tauber.
Adăuga comentariu