Prim-ministra a declarat că vizita oficialilor în țară reprezintă un semnal puternic de sprijin al eforturilor autorităților de a ajuta Ucraina și poporul ucrainean să facă față războiului și consecințelor acestuia. De la începutul războiului, circa 130 mii de refugiați din Ucraina au intrat în țară și peste 50 de mii au ales să rămînă în Republica Moldova, numărul acestora fiind în continuă creștere.
„Poporul Moldovei a dat dovadă de unitate și solidaritate incredibilă, mobilizîndu-se pentru a ajuta ucrainenii refugiați în țara noastră. Avem nevoie de asistență pentru gestionarea crizei refugiaților și de ajutor concret pentru menținerea stabilității noastre economice și financiare. Contăm pe Uniunea Europeană în acest sens și, avînd în vedere urgența situației, avem nevoie de mecanisme de ajutor flexibile și simplificate”, a declarat Natalia Gavrilița.La rîndul lor, cei doi oficiali europeni au dat asigurări de sprijin și solidaritate din partea Uniunii Europene, inclusiv au anunțat ca în următoarea perioadă UE va aloca un ajutor financiar de 15 milioane de euro suport imediat pentru gestionarea crizei refugiatilor și 5 milioane de euro ajutor umanitar pentru refugiați.
Totodată, prim-ministra a menționat că hotărîrile autorităților Republicii Moldova sînt bazate pe principiul neutralității iar, în prezent, sînt concentrate pe menținerea stabilității în țară și pe gestionarea fluxurilor de refugiați.
Părțile au abordat în discuție și alte subiecte privind noul acord de asistență macrofinanciară din partea UE, necesitatea fortificării capacităților energetice ale Republicii Moldova, dar și acordării asistenței UE în sistemul de sănătate.
Adăuga comentariu