Această opinie a fost exprimată de Alexadrul Jizdan, fost ministru de Interne, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
„Este o reacție a instituțiilor statului care niciodată nu vor recunoaște că sînt implicate în astfel de crime, fiindcă s-a produs o crimă, a fost răpită o persoană. Lucrurile ar trebui să devină clare din gura autorităților noastre, nu din spusele autorităților ucrainene.Organele de aplicare a legii ar trebui să vină zilnic cu informație suplimentară și ar trebui să nu depindem de dispoziția lor, ar trebui să fie un protocol, o obligație a instituțiilor statului să ne spună ce s-a întîmplat, fiindcă în funcție de ce o să ne spună ei, oamenii vor reacționa la acest lucru, se vor simți în siguranță sau nu în siguranță.
E un lucru absolut grav pentru țara noastră și eu intuiam că o să discutăm acest subiect și mă întrebam: ar fi posibil acest lucru în Statele Unite sau ar fi posibil într-o țară europeană, în România, să treci frontiera de stat, care, dacă vreți, este o ușă de intrare cu un om furat din acest stat? Eu cred că în multe țări acest lucru este imposibil, deoarece ai hotar, există securitate, funcționează tot,” a declarat Alexandru Jizdan.
Potrivit lui Jizdan, judecătorul a fost răpit și dus în Ucraina.
„Eu cred că acest judecător a fost răpit și dus în Ucraina, cred că în cel mai apropiat timp noi o să-l vedem în spațiul public, în instanța de judecată. Eu nu cred în faptul că el a fost răpit cu scopul de a fi lichidat,” a comentat Jizdan.
Întrebat dacă cazul Ceaus ar putea să înrăutățească relația între cele două state vecine, Jizdan a răspuns:
„E rîndul Ministerului de Externe să ne spună, fiindcă miroase a conflict diplomatic, miroase, fiindcă dacă a fost implicat automobilul ambasadei, eu cred că oricum noi trebuie să clarificăm lucrurile cu vecinii noștri care, apriori, tatăl meu spunea: cu neamurile ca cu neamurile, dar cu vecinii ai grijă să trăiești bine. Noi trebuie să avem o reacție, pentru că s-au sfidat instituțiile statului,” a mai spus Jizdan.
Adăuga comentariu