După o corespondență îndelungată prin canalul de dialog al reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, a fost format un proiect de agendă cuprinzînd teme importante din domeniul drepturilor omului, iar ședința urma să se desfășoare la 15 iulie curent, însă, cu regret, Tiraspolul a contramandat convocarea reuniunii în cauză pentru o perioadă mai tîrzie.
Chișinăul rămîne în așteptarea unui răspuns final din partea Tiraspolului în contextul în care pe ordinea de zi a discuțiilor figurează un șir de subiecte de actualitate, iar asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului a fost reiterată ca fiind o prioritate permanentă pentru Guvernul Republicii Moldova și asupra căreia se atrage mereu atenția Președinției în exercițiu a OSCE, Reprezentantului Special pentru reglementarea transnistreană, actorilor formatului de negocieri „5+2” și a partnerilor internaționali relevanți.
Adăuga comentariu