Întrebat cînd a discutat ultima dată cu Plahotniuc, avocatul Igor Popa a răspuns: „Pot să vă spun și exact. Asta a fost anul ăsta, l-a sunat un avocat care îl reprezintă acolo și l-a chemat la discuție. Eu i-am spus: „Lașule, ce faci aici? De ce ai făcut mizeria asta în Moldova și m-ai certat cu Filat?”. El stătea într-o cafenea și tremura ca un șoarece și îmi spunea, jurîndu-se pe copiii lui, că n-a făcut asta. Și îmi spunea că pînă la sfîrșitul anului se va întoarce în Republica Moldova și „totul va fi bine”. La asta i-am răspuns: să vedem.”
Potrivit avocatului, după fuga din RM Plahotniuc ar mai fi colindat niște țări, lucru recunoscut în cadrul întîlnirii de la Miami, transmite realitatea.md.„El a spus că a vizitat România, Ucraina, că americanii vor să-l folosească pe el în nu știu ce misiuni. Niște povești de-ale lui, brașoave. El își imaginează că poate să mai facă un serviciu americanilor”, a declarat Igor Popa.
Întrebat ce a avut de discutat cu Plahotniuc și de ce s-a întîlnit cu el, fostul avocat al lui Vladimir Filat a spus: „Eu călătoresc foarte mult și am proiecte la nivel global. Cînd m-am întîlnit cu acest individ a fost printre altele, n-am fost pentru el.”
Igor Popa mai spune că Vladimir Filat și Vladimir Plahotniuc țin legătura și vorbesc la telefon pînă în ziua de astăzi.
„Ei au rămas prieteni pînă în ultima clipă. În afară de tăcere a fost și serviciul lui de a oferi consultație. Filat îi spunea lui Plahotniuc și îl consulta cum să se comporte în public pentru a cîștiga în scrutinul electoral. Filat i-a cerut lui Plahotniuc susținere financiară și politică. La ultima discuție îi spunea că „Vlade, uite, Platon este împotriva mea și a ta, acuma trebuie să ne unim forțele și să luptăm cu acest Platon”, a declarat avocatul Igor Popa.
Fostul avocat a lui Filat mai spune că declarațiile și acuzațiile acestuia sînt acum investigate de procurorii din Germania.
„Din momentul în care am auzit acuzațiile aberante ale lui Vlad Filat, am avut nevoie de timp pentru documentare. Am adresat o plîngere penală față de procurorii din Germania în care am cerut să se investigheze faptele declarate de el. Totodată am încercat să luăm legătura cu el pentru a înțelege de ce face astfel de declarații, dar nu ne-ea răspuns, ulterior ne-a rugat să nu facem declarații de presă. Prima reacție după declarațiile lui a fost să rîdem în hohote”, a mai adăugat Popa.
Vladimir Filat se află peste hotare și nu a putut fi contactat pentru o reacție. Vom reveni ulterior cu reacția liderului PLDM.
Adăuga comentariu