Demnitarul a menționat că nu a cerut nimeni intervenția Președinției în medierea conflictului izbucnit la nivelului puterii locale.
„Condamn situația la care s-a ajuns, pentru că lupte politice sînt diferite, dar sînt categoric împotriva luptelor politice care duc la astfel de situații, cînd se declară greva foamei, cînd se depășesc anumite limite. Consider că acest lucru nu este unul normal, trebuie să fie găsită o soluție pentru ambele părți cît se poate de rapid. Pînă la urmă, este important ca locuitorii Municipiului Bălți să nu aibă de suferit. Dacă voi putea să contribui cumva ca situația să se aplaneze, voi face tot posibilul”, a menționat Dodon în cadrul emisiunii Important de la TVC21.
În ceea ce privește inițiativa organizării unui referendum pentru demiterea primarului municipiului Bălți, Renato Usatîi, el a catalogat-o drept un show politic.
„Nu cred că se doresc rezultate concrete, demiterea sau nu. Cineva vrea să-și sporească ratingul, altcineva vrea să-l pedepsească pe celălalt. Are sens oare să ne implicăm în acest Joc politic, în acest show, care nu are nimic cu interesele locuitorilor municipiului?”, s-a întrebat Dodon.
El nu a admis ideea că întreaga situație este rezultatul unor reglări de conturi între „Partidul Nostru” și PDM. „Eu, din cîte înțeleg, anumite probleme în gestionarea orașului sînt, dar, probabil, este vorba și despre reglări de conturi, reglări politice”, a conchis Dodon.
Menționăm că fracțiunea consilierilor municipali ai „Partidul Nostru” din Consiliul Municipal Bălți a anunțat pe 15 ianuarie că intră în greva foamei. Decizia a survenit în urma represiunilor la care au fost supuși consilierii PN din Consiliul Municipal Bălți, au anunțat fruntașii partidului.
Adăuga comentariu