Despre acest lucru a declarat președintele Moldovei, Igor Dodon, în cadrul unei ediții speciale pe canalul de televiziune NTV-Moldova, transmite Noi.md.
Potrivit acestuia, astfel, au apărut primele semnale că ei nu achită salariile.
„Bani în buget există, dar ei au început să întîrzie plățile cîte puțin. Ei au vrut astfel să „încălzească” oamenii. Pe de o parte, ei au declarat că nu există bani din UE și așa mai departe, deși acești bani există și nu numai din UE. Pe de altă parte, ei întîrziau cu achitarea salariilor și „încălzeau” publicul, în speranța că în două-trei săptămîni, o lună, oamenii vor fi nemulțumiți și vor ieși în stradă, iar fostul guvern va da vina pe președinte și socialiști, cică, „ei ne-au demis". De aceea, trebuia să ne mișcăm foarte repede și eu consider că am procedat corect”, a spus șeful statului.
Adăuga comentariu