Declarația a fost făcută de vicepreședintele PDM, Vladimir Cebotari, care și-a exprimat dezamăgirea că locuitorii capitalei au fost atît de pasivi la alegeri,acest lucru, potrivit lui fiind doar din cauza politicienilor.
“Constatăm că luptele politice din păcate au dus la un electorat foarte dezmembrat, pe segmente forat înguste. Dar cel mai îngrijorător sînt semnalele care le-a primit întreaga clasă politică. Avem ca niciodată o prezentă extreme de joasă la alegerile din mun. Chisinau. Asta ne face să ne gîndim ceea ce face sau mai bine zis ceea ce nu facem. Credem că de fapt neparticiparea cetățeniilor la acest exercițiu este de fapt o sancțiune pe care a primit-o clas apolitică. Este o pedeapsă”, a spus Cebotari.Totodată, Cebotari s-a referit și la modul în care s-au petrecut alegerile, menționînd că au fost constatate un șir de încălcări, iar CEC trebuie să anunțe ce măsuri va întreprinde pentru a prevenit astfel de încălcări și la scrutinele ulterioare.
Cebotari a menționat că alegerile date au reprezentat un test înainte de scrutinul parlamentar, în care a permis verificarea potențialului și calitatea candidaților săi.
Adăuga comentariu