X 
Arşiţa stiri: 165
Jocurile Olimpice stiri: 133
Transnistria stiri: 1412

Filip explică ce presupune Rezoluția privind retragerea trupelor ruse

23 iun. 2018,, 10:01   Politică
3475 9

Adoptarea Rezoluției cu privire la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării nu înseamnă neapărat evacuarea imediată a trupelor ruse, a declarat astăzi premierul Pavel Filip în cadrul unui briefing, notează Noi.md.

Cu toate acestea, susține Filip, decizia adoptată ieri de Adunarea Generală a ONU este una cu răsunet, iar pe termen lung va da rezultatele scontate. Potrivit lui, această rezoluție este un pas important în soluționarea conflictului transnistrean.

„Aprobarea acestei rezoluții nu înseamnă neapărat retragerea imediată a trupelor ruse. Pentru noi este important ca acest subiect, care din 2003, a dispărut de pe agenda internațională, va rămîne, datorită acestei rezoluții, constant pe Agenda Adunării Generale a ONU pînă cînd ultimul soldat rus nu va părăsi teritoriul Republicii Moldova. Nu vom renunța la acest subiect. Pe lîngă pensii și salarii, cetățenii noștri au nevoie să se simtă mîndri în țara lor, iar Moldova merită să fie tratată cu respect”, a declarat Filip.

Șeful executivului a mai remarcat că demersul făcut la ONU de autoritățile moldovene nu a fost unul împotriva Federației Ruse, dar unul pentru apărarea demnității Republicii Moldova. Moldova trebuie să fie tratată cu respect de către toți, a remarcat el.

„Filip a mulțumit tuturor celor 64 de state care au susținut poziția Moldovei și, în mod special, țărilor care au făcut posibilă includerea acestui subiect pe agenda Adunării Generale a ONU: Canada, Estonia, Letonia, Lituania, România, Ucraina, Georgia, Polonia, Cehia, Marea Britanie”.


Menționăm că Rezoluția privind retragerea trupelor ruse a fost susținută de 64 de state, în timp ce 15 au votat împotrivă, iar 83 s-au abținut.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав