Declarația a fost făcută de liderul fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, la postul de televiziune Accent TV. Socialistul susține că este ciudată tăcerea pe care o păstrează majoritatea liderilor partidelor de stînga cu privire la anularea acestei legi prin care limbii ruse i-a fost oferit statut de limbă de comunicare între etnii. ”Este straniu să constatăm că pînă în prezent nu avem o reacție oficială a partidelor de stînga.
Mă miră, de ce primarul din municipiul Bălți nu a ieșit cu o declarație. El este primarul unei localități unde majoritatea cetățenilor vorbesc în limba rusă. În acest oraș limba rusă este limba de comunicare interetnică. Este stranie poziția aceasta, la fel ca și a celorlalte partide de stînga. Fac apel către liderii tuturor partidelor de stînga să-și exprime dezacordul față de decizia CC”, a declarat liderul socialist.
Deputații socialiști și Ministerul Justiției au anunțat că vor denunța decizia Curții Constituționale cu privire la Legea privind funcționarea limbilor vorbite la Comisia de la Veneția, ONU, Consiliul Europei și alte organisme internaționale. Potrivit PSRM, Moldova revine la unele practici din perioada statului capturat, cînd se întreprind încercări de a submina Parlamentul prin Curtea Constituțională.
Amintim, la 21 ianuarie, Curtea Constituțională a anulat Legea privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova la solicitarea mai multor deputați de dreapta.
Adăuga comentariu