Interlocutorii au efectuat un schimb de opinii asupra priorităților dialogului politic între Republica Moldova și Uniunea Europeană și perspectivelor realizării programului de asistență macro-financiară. Oficialul moldovean a accentuat determinarea autorităţilor de a dinamiza implementarea Acordului de Asociere, spori ritmul de implementare a reformelor, precum și promova o comunicare mai intensă între autorități și instituțiile europene.
O atenție specială a fost acordată reformei justiției, Ministrul Ulianovschi informînd pe Comisarul Hahn despre pachetul de măsuri ce urmează a fi implementat pe parcursul anului curent. La fel au fost abordate unele aspecte ale reformei administrației publice, în special consolidării capacității instituțiilor.
Comisarul Hahn a exprimat asigurări ca Uniunea Europeană va continua să ofere sprijin pentru agenda de reforme a Republicii Moldova, reiterînd importanţa impactului transformărilor promovate asupra cetăţenilor.
Adițional a fost discutată situația în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Ambii oficiali au fost de acord cu privire la necesitatea continuării unei dinamici pozitive în soluționarea problemelor de pe agenda negocierilor.
Adăuga comentariu