"Este precis că în spatele acestei decizii au stat oamenii din Guvern, pentru că fără influenţa acestor persoane, structura responsabilă nu ar fi luat decizia privind crearea comisiei şi adresare în judecată", a comunicat prim-ministrul, Ion Chicu.
De asemenea, Ion Chicu a prezentat o versiune despre calculul celor două treimi din termenul pedepsei, ispășite de Filat."În luna iulie i-a fost micşorat termenul de detenţie cu aproape doi ani pentru faptul că ar fi fost deţinut în condiţii inumane, deşi au apărut imagini în ce condiţii el a stat, într-adevăr. La sfîrşitul lunii octombrie, termenul a fost micşorat încă cu 27 de zile, a fost o schemă de a-l aduce acest termen către cele două treimi de la pedeapsa totală pentru ca el să fie eliberat înainte de termen", a menţionat prim-ministrul, Ion Chicu.
De asemenea, premierul Ion Chicu a comentat decizia Procuraturii Anticorupţie de a relua urmărirea penală privind presupusa finanţarea ilegală a PSRM.
"Sunt sigur că procuratura se ocupa de acum cu aprecierea înregistrărilor video şi dacă acestea au fost montate sau nu. Faptul că procuratura a pornit acest proces penal demonstrează că procuratura devine una independentă şi îşi doreşte să ducă pînă la capăt această investigaţie", a afirmat prim-ministrul, Ion Chicu.
După ce în iunie curent, publika.md a publicat imagini video în care Dodon ar recunoaşte că PSRM este finanţat de Rusia, fapt interzis prin lege, procuratura a pornit o anchetă. În data de 8 iulie, însă, Procuratura Anticorupţie a dispus neînceperea unei anchete penale la acest subiect, pe motiv că nu au identificat nicio acțiune care ar constitui element de infracţiune. Acum, şeful instituţiei, Viorel Morari, a spus că el personal a efectuat noi verificări ale materialelor în acest caz şi a constatat că ordonanţa de anulare este neîntemeiată.
Adăuga comentariu