În cadrul unui interviu, premierul a menționat că primul lucru pe care îi afectează pe oameni în teritoriu este depopularea. ”Oamenii pleacă din sate din varii motive, unul dintre care este și lipsa sau nivelul mic al veniturilor, lipsa infrastructurii și a utilităților. Chiar dacă oferim indemnizația în valoare de 120 mii de lei pentru tinerii specialiști din educație, medicină și o vom extinde și pentru specialiști din alte domenii, oricum tinerii nu se înghesuie să revină în sate, motivul principal fiind lipsa unor drumuri bune, a apeductelor și canalizării. Tocmai de aceea, Guvernul își concentrează atenția pe soluționarea problemelor în complex, pentru că ele sînt interconectate”, a declarat premierul Ion Chicu.
Prim-ministru s-a mai referit la problemele generate de dezbinarea din societate și la acțiunile pe care le întreprinde Guvernul pentru a consolida societatea, mai ales în perioada această de criză. ”Confruntările dintre ”floarea națiunii” numai pentru a accede la putere cu minciuni și manipulări deranjează oamenii de rînd și îi dezbină. Ori, noi trebui să ne unim pentru a soluționa probleme și pentru a progresa”, susține premierul Chicu.Potrivit premierului, o altă problemă semnalată de cetățeni este lipsa accesului la servicii publice de calitate, asistență medicală și servicii de educație, mai ales în localitățile rurale.
Adăuga comentariu