Comisia s-a întrunit într-o ședință condusă de delegaţia Federației Ruse la 8 februarie, însă nu a putut adopta o decizie pe marginea problemelor curente, din cauza poziției neconstructive a părții transnistrene, se arată într-o declarație a Chișinăului.
În legătură cu redeschiderea la 18 noiembrie a podului din preajma satelor Gura Bîcului și Bîcioc, urma să fie adoptată o decizie ca activitatea posturilor structurilor de forță și a organelor de drept în adiacentul podului să fie monitorizate doar de către participanții operațiunii de pacificare de pe r. Nistru (Federația Rusă, Ucraina, OSCE). Delegația Tiraspolului a respins însă această propunere, care a fost înainată de către delegațiile Republicii Moldova și Federației Ruse, și agreată de reprezentanții Ucrainei și OSCE.
Pentru a-și justifica poziția neproductivă, Oleg Beleakov, conducătorul delegației transnistrene a invocat, de o manieră devenită deja tradițională, motive irelevante, distorsionate, rupte de realitate și nefondate, susțin reprezentanții Chișinăului.
De notat că, potrivit Regulamentului Comisiei Unificate de Control din 8 aprilie 2003, deciziile în cadrul Comisiei se adoptă pe bază de consens. În lipsa consensului, ședința Comisiei Unificate de Control a fost întreruptă și va continua pe data de 15 februarie 2018.
Adăuga comentariu