Această opinie a fost exprimată de șeful biroului TASS din Moldova Valeriu Demidețchi într-un comentariu pentru eNews, relatează Noi.md.
Jurnalistul și-a amintit despre un caz cînd un comentator francez de fotbal a făcut o glumă de prost gust într-un reportaj despre pierderea echipei sale naționale la campionatul mondial din Africa de Sud.
„Trebuie să numim un căpitan român. Ca să ceară mingi de la adversari”, a spus el. MAE al României a trimis imediat un protest la Paris, cerînd explicații colegilor. Bucureștiul a avut aceeași reacție la gafa unui alt jurnalist francez, care a folosit în comentariul său o glumă populară din această țară despre „salutul românesc” - o mînă întinsă pentru pomană. Îmi pot imagina reacția Bucureștiului, dacă ambasadorul Ungariei în această țară ar fi anunțat brusc necesitatea vaccinării românilor împotriva sentimentelor antimaghiare, care nu lipsesc în societatea românească. Sau, Doamne ferește, o astfel de gafă ar fi fost făcută de un diplomat rus, recomandînd vaccin împotriva rusofobiei, insuflate de unii politicieni de la noi ... ”, a menționat Valeriu Demidețchi.
El s-a arătat surprins de faptul că oficialii din țara noastră au ignorat această recomandare a ambasadorului României.„Dacă nu ar fi reacția mai multor politologi și jurnaliști, observatorii externi ar putea avea impresia că oamenii noștri salută sau chiar sînt dispuși să accepte „vaccinul”, oferit de diplomatul român. Sau poate piciorul care a dat această lovitură compatrioților noștri este „piciorul unei persoane potrivite”, așa cum a spus eroul celebrei comedii sovietice?”, a menționat șeful biroului TASS din Moldova.
Valeriu Demidețchi se întreabă: „De ce ar trebui să fim surprinși acum că serviciile speciale ale unei țări vecine, scuipînd pe politicienii noștri, în plină zi, răpesc și duc o persoană peste graniță în portbagajul unei mașini diplomatice? De ce ar trebui să-i respecte pe cei care nu își respectă proprii alegători, pe care îi înșeală de zeci de ani?”.
Adăuga comentariu