X 
Jocurile Olimpice stiri: 119
Transnistria stiri: 1410

Nicu Popescu, din nou prin străinătate. La începutul săptămînii viitoare are planificată o deplasare la Bruxelles

10 dec. 2022,, 12:45   Politică
1995 0

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, va participa la începutul săptămânii viitoare, la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din cadrul Parteneriatului Estic (PaE), care se va desfășura la Bruxelles, luni 12 decembrie.

La reuniunea ministerială prezidată de înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe și politică de securitate, Josep Borrell, vor participa miniștrii Afacerilor Externe din statele membre ale UE și omologii din țările PaE, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

„În cadrul programului, voi avea întrevederi cu Olivér Várhelyi, comisar european pentru Vecinătate și Extindere, Stefano Sannino, secretarul general al Serviciului European pentru Acțiune Externă, precum și alți oficiali de nivel înalt din Uniunea Europeană”, se arată în anunțul lui Popescu.

Discuțiile din cadrul vizitei de la Bruxelles a lui Popescu vor viza viitorul Parteneriatului Estic, provocările în materie de securitate și consecințele generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei pentru întreaga regiune.

„Voi mai aborda cu interlocutori oportunitățile pentru modernizarea sectorului de apărare și securitate”, a conchis ministrul moldovean de Externe.

0
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?