În cadrul întrevederii, oficialii au remarcat dinamica accentuată a dialogului bilateral, confirmată de cele peste 20 de vizite bilaterale din ultimele 3 luni.
Președintele Parlamentului a reiterat interesul pentru urgentarea finalizării proiectelor de interconectare a Republicii Moldova la piaţa energetică europeană. Andrian Candu a subliniat că astăzi, Parlamentul va dezbate, în ședință plenară, proiectul de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind interconectare electrică Moldova – românia. Anterior, Parlamentul a declarat gazoductul Ungheni-Chișinău drept utilitate publică de interes național și a votat o serie de acte legislative în acest sens.
Discuțiile au vizat și nivelul de implementare a unor proiecte importante cu impact social, finanțate de Guvernul româniei în cadrul programului de asistență în dezvoltare acordat Republicii Moldova.
Oficialii au abordat și subiectul extinderii și diversificării cooperării comercial-economice, reiterînd importanţa desfăşurării, în toamna curentă, la Chișinău, a celei de-a XI-a Sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică.
Adăuga comentariu