După cum se menționează în comunicatul PSRM, astfel de acțiuni încalcă statutul constituțional de neutralitate permanentă a Republicii Moldova și pot provoca implicarea țării într-un conflict militar.
PSRM a amintit că săptămîna trecută, președinții Moldovei și Franței, Maia Sandu și Emmanuel Macron, în cadrul unui briefing comun la Paris, au anunțat despre deschiderea unei misiuni de apărare franceze permanente în Moldova sub pretextul presupusei ingerințe ruse în afacerile Moldovei în ajunul referendumului privind aderarea țării la UE și alegerile prezidențiale.
PSRM a atras atenția asupra faptului că aceste acțiuni ale șefului statului moldovenesc încalcă neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, consfințită în Constituție. Potrivit articolului 11 din Legea fundamentală, „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”.
În același timp, este anunțată și sarcina misiunii militare. Potrivit președintelui francez, deschiderea misiunii, printre altele “va crește compatibilitatea forțelor armate ale celor două țări”.
Partidul Socialiștilor cere ca Maia Sandu să respecte Constituția Republicii Moldova și să renunțe la militarizarea țării, ceea ce ar putea duce la atragerea periculoasă a Republicii Moldova într-un conflict militar.
Partidul Socialiștilor a declarat că respectă și apără consecvent valorile suveranității și neutralității Republicii Moldova. Acesta este adevăratul interes național al țării noastre.
Adăuga comentariu