„Atunci cînd Maia Sandu, în campania electorală prezidențială, umbla cu acuzații că eu aș pregăti furtul celui de-al doilea miliard, am mers cu plîngere în instanța de judecată de la Chișinău, însă aceasta de patru ori mi-a fost respinsă, fără vreun motiv. Judecătorii se tem să intenteze orice fel de proces care o vizează, exact cum s-a întîmplat atunci cînd cererile mele îl vizau pe Plahotniuc.
Maia Sandu continuă cu declarații denigratoare, gen „grupări”, de aceea eu am să o acționez în judecată în România, așa cum am făcut și în cazul lui Vladimir Plahotniuc. Ei ambii sînt cetățeni români, iar instanța de acolo cu siguranță măcar va examina plîngerea mea”, a precizat Platon pentru Unimedia.Președinția nu a comentat aceste declarații.
Maia Sandu a declarat săptămîna trecută că va analiza ordonanța emisă de Procuratură prin care învinuirile aduse lui Platon în dosarul furtul miliardului au fost anulate, utilizînd expresii drept „gruparea Platon”, pe care a acuzat-o că reprezintă un pericol pentru securitatea națională.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) susține că în rezultatul cercetării tuturor probelor noi, coroborate cu probele administrate în cadrul urmăririi penale, pe motiv că fapta incriminată nu a fost comisă de către Veaceslav Platon, procurorii au ajuns la concluzia de renunțare la învinuirea adusă acestuia.
La rîndul său, Platon a declarat că beneficiarii furtului miliardului au fost Plahotniuc și Șor, iar Maia Sandu „încearcă să pedepsească oameni nevinovați în favoarea celor doi”.
Adăuga comentariu