Un astfel de răspuns a dat Filip, fiind întrebat la un talk-show politic despre absența lui Dumitru Diacov din lista electorală a PDM la aceste alegeri.
„În Partidul Democrat există democrație internă. Este adevărat că de multe ori dicutăm în contradictoriu, dezbatem subiectele care sînt, ideile care le avem, pînă se ajunge la un numitor comun. Nimeni nimănui nu îi închide gura și nu îi indică ce să facă. Deciziile sînt luate prin votul majorității. Vorbeam de un altfel de partid, de o altfel de politică, iată că avem o altfel de listă în aceste alegeri. Mergem înainte cu oameni care sînt incluși în această listă electorală, care vor merge și vor munci”, a punctat Filip.Liderul PDM spune că în lista candidaților PDM au fost incluși oameni care au realizat lucruri concrete, marea majoritate fiind președinți de raioane, primari, etc.
Adăuga comentariu