De această părere este politologul Igor Volnițchi, expusă în platoul televiziunii NTV Moldova, transmite IPN.
„Cu toate că această decizie are caracter de recomandare, trebuie să privim partea morală a lucrurilor și, din acest punct de vedere, eu cred că toți judecătorii Curții trebuie să demisioneze, După emiterea deciziei de către Comisia de la Veneția a devenit clar că CC a emis hotărîri cel puțin incorecte și pentru aceasta trebuie să răspundă”, spune Igor Volnițchi.Comentatorul politic Victor Ciobanu spune că răspunsul Comisiei de la Veneția a fost absolut previzibil. Potrivit lui, hotărîrile Curții Constituționale au fost anticonstituționale, ele au încălcat și procedura, și interpretarea, și viteza cu care au fost emise.
„Concluzia este absolut evidentă: să discreditezi cea mai înaltă instanță de judecată a țării în așa măsură și, totodată, să dai senzația că nu s-a întîmplat nimic este inadmisibil”, spune Victor Ciobanu.
Comisia de la Veneția a emis ieri un comunicat de presă prin care a apreciat drept „fără precedent” felul în care instanța constituțională de la Chișinău a calculat cînd expiră termenul de trei luni oferit pentru învestirea noului guvern, după care intervin circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului.
Calculul general acceptat arată că acest termen a expirat pe 9 iunie, adică după trei luni calendaristice de la confirmarea rezultatelor alegerilor. Dat fiind că 9 iunie a fost zi de duminică, acest termen urma a fi prelungit pînă pe 10 iunie. „Învestirea Maiei Sandu a respectat termenul legal”, este constatarea Comisiei.
Curtea Constituțională a Moldovei a emis hotărîri privind dizolvarea Parlamentului ales în scrutinul din 24 februarie 2019, pornind de la propria interpretare potrivit căreia termenul de trei luni a expirat pe data de 7 iunie
Adăuga comentariu