Potrivit agenției "INFOTAG", despre aceasta el a declarat luni, în cadrul unei întrevederi online cu conducerea CEC, exprimîndu-și încrederea că viitoarele alegeri vor avea loc "liber, transparent și vor insufla încredere cetățenilor".
Interlocutorii au făcut un schimb de opinii "cu privire la alegerile prezidențiale, programate pentru 1 noiembrie, și inițiative de modificare a Codului Electoral și a legislației electorale, înaintate de unele grupuri de deputați în parlament".
Conducerea CEC i-a mulțumit pentru interesul manifestat și a apreciat înalt sprijinul UE în dezvoltarea democrației în Moldova. Acesta a informat despre măsurile întreprinse de Comisie pentru organizarea alegerilor prezidențiale, inclusiv despre procesul de înaintare a candidaților. De asemenea, au fost făcute bilanțurile alegerilor locale noi din două localități, care au avut loc pe 6 septembrie.Potrivit comunicatului, părțile au examinat în detaliu mersul pregătirii și actualizării listelor electorale, precum și asigurarea activității observatorilor, prin prisma drepturilor și responsabilităților lor".
Adăuga comentariu