”Vom controla modul în care sînt formate prețurile și ne vom strădui prin mecanismele legale să eliminăm monopolul din economie”, a spus Răileanu.
Deputatul a precizat că PSRM va depune toate eforturile pentru a crește veniturile cetățenilor, salariilor, alocațiilor sociale, deschiderea locurilor noi de muncă.
”Toate aceste aspecte au un singur obiectiv: să crească bunăstarea cetățenilor”, a menționat deputatul.
Președintele țării, Igor Dodon, a declarat după ședința Consiliului Suprem de Securitate că, Guvernul Chicu a elaborat un mecanism foarte clar de monitorizare a evoluției prețurilor pe piața internă. Potrivit șefului statului, un mecanism asemănător a fost implementat destul de eficient în perioada Guvernului Greceanîi(2008-2009).
În opinia președintelui țării, creșterea unor prețuri în Moldova nu are argumentare economică.
”Acest lucru trebuie să fie clarificat de către Guvern”, a spus Dodon.
Premierul Ion Chicu a anunțat că, săptămîna aceasta, la Guvern, va avea loc prima ședință a grupului de monitorizare a prețurilor pe piața din țară, creat la solicitarea președintelui țării, Igor Dodon. Premierul a declarat că acest grup va fi condus de vicepremierul Sergiu Pușcuță, ministru al Finanțelor.
Adăuga comentariu