La ședință au participat persoane marcante din domeniul culturii, științei și reprezentanți ai societății civile.
"În cadrul discuției am convenit asupra organizării acestui eveniment pe data de 2 februarie, deoarece în această zi, în anul 1365 în premieră, statalitatea Ţării Moldovei a fost recunoscută oficial. Totodată, am fost unanimi în opinia că manifestarea trebuie să se desfășoare în sediul renovat al administrației prezidențiale, în Sala Mare în care primul Parlament al țării a semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova. Această aulă este una simbolică și n-a mai fost utilizată peste 20 de ani", a scris şeful statului pe o reţea de socializare.
Totodată, anunţă Igor Dodon, cu prilejul acestui eveniment, la Președinție vor fi organizate expoziții tematice.
"Țin să reiterez că vom depune toate eforturile pentru ca cetățenii țării noastre să studieze și să cunoască istoria. Doar așa Moldova poate să se confirme și să se consolideze ca stat independent", a adăugat preşedintele.
Adăuga comentariu