Același răspuns șeful Executivului a oferit și în cazul fostei ministre a Justiției Olesea Stamate, care a recent a anunțat că cineva ar fi încercat să-i acceseze conturile de Facebook și Instagram. Ion Chicu a îndemnat-o să sesizeze organele competente, transmite Noi.md cu referire la TV8.
„Am aflat despre faptul că ar fi fost interceptați și filați jurnaliștii săptămîna trecută. Cred că organele de drept trebuie să ancheteze aceste cazuri, însă eu personal nu cunosc detalii. Trebuie organele competente să vină cu informații prin intermediul cărora să comunice despre progresul anchetelor deschise pe aceste cazuri”, a declarat premierul, în cadrul unei conferințe de presă.Cît ține de anunțul făcut ieri de fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, pe rețelele sociale, în care ea spune că de asemenea ar fi fost interceptată, șeful Executivului a declarat că: „Olesea Stamate poate să se adreseze la organele de drept și să prezinte probe, dacă sînt întemeiate. Din păcate pe parcursul săptămînii trecute am auzit multe declarații de la foștii membri ai Guvernului Sandu. Să se abțină măcar pînă în luna decembrie, apoi să vină cu replici în campania pentru alegerile prezidențiale”, a spus Ion Chicu.
Amintim că săptămîna trecută, președintele Comisiei securitate națională, Chiril Moțpan, a declarat că mai mulți jurnaliști, activiști civici, profesori și oameni de afaceri ar fi fost interceptați și filați ilegal în perioada Guvernării Partidului Democrat (PDM).
Adăuga comentariu