Deși a fost votată în baza unor promisiuni electorale, care țin strict de competența guvernului, Maia Sandu a anunțat că nu își va asuma acum guvernarea, chiar și în condițiile în care ar avea sprijinul socialiștilor în Parlament. Acest lucru arată fie că promisiunile făcute de Maia Sandu au fost doar o amăgire a electoratului, fie că se teme să își asume guvernarea într-o perioadă atît de grea, ca cea în care țara noastră se confruntă în valul doi al pandemiei.
PSRM crede că alegerile anticipate sînt absolut necesare în Republica Moldova, dar numai după ce se iese cu bine din criza pandemică, pentru că înaintea oricărui interes de partid trebuie pusă sănătatea și viața oamenilor. Iar dacă Maia Sandu crede că poate administra mai bine această criză, o invităm să se implice ACUM în administrarea ei, nu mai tîrziu, să facă așa cum le-a promis cetățenilor care au votat-o. Iar implicarea nu se face prin declarații populiste și justificări ale neputinței, dar prin acțiuni, prin asumare imediată de responsabilități pentru sănătatea populației.Credem că este prea devreme ca la doar două săptămîni de la alegeri, președintele ales deja să fugă în acest mod de responsabilități, să caute scuze politicianiste de ce nu se implică, să aibă reacții de orgoliu, să pună alegerile anticipate mai presus de sănătatea și viața cetățenilor. Parcă prea devreme Maia Sandu le reamintește cetățenilor de modul în care politicienii de dreapta au avut în trecut susținerea masivă a populației, apoi au dezamăgit în mod dramatic, din cauza neputinței lor de a trece de la declarații la fapte, din cauza incapacității de a-și asuma responsabilitatea pentru viața oamenilor.
Reiterăm mesajul șefului statului Igor Dodon și susținut de socialiști adresat președintelui ales Maia Sandu, prin care îi oferim posibilitatea de a propune imediat un guvern, așa cum îl consideră, și să administreze criza pandemică mai bine decît s-a făcut pînă acum, dacă într-adevăr poate face acest lucru și nu a doar a amăgit electoratul. sîntem gata să oferim votul nostru unui Guvern propus de Maia Sandu, dacă demonstrează că într-adevăr este gata să-și asume responsabilitatea pentru conducerea țării și poate propune o echipă de oameni profesioniști cu care să facă acest lucru.
Adăuga comentariu