"Mîine, la Palatul Republicii, va avea loc Forumul Primarilor, inițiativa președintei Maia Sandu. Invit toți primarii, și cei care au fost realeși și cei care au fost aleși, să vină să discutăm care este modalitatea cea mai eficientă de colaborare.
Vom discuta despre problemele comune, despre problemele cetățenilor, pe care noi, administrația publică centrală și administrația publică locală, trebuie să le rezolvăm împreună.
În această săptămînă, am adoptat bugetul pentru 2024, bugetul "Investim pentru copii". Dincolo de faptul că am crescut salariile pentru învățători, am crescut alocațiile pentru nou-născuți, am alocat buget suplimentar pentru păturile vulnerabile ale societății", spune premierul.Dorin Recean a mai adăugat că autoritățile au avut grijă să aloce bani și pentru dezvoltarea economică durabilă.
Amintim că în data de 9 decembrie curent, sub egida Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la Chișinău, se va desfășura Forumul primarilor. Evenimentul, cu genericul „Viitorul administrației publice locale”, este organizat de Guvern în colaborare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova.
Adăuga comentariu