Cei doi oficiali au discutat despre necesitatea asigurării securității energetice a R. Moldova și despre parcursul european al statului ca „singura opțiune în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială a acesteia în beneficiul direct al cetățenilor săi”, transmite caleaeuropeana.ro.
Totodată, Aurescu și Pompeo au agreat ca SUA și România "să păstreze o coordonare apropiată pe situația din R. Moldova".Cei doi șefi ai diplomațiilor au avut un schimb de opinii cu privire la securitatea energetică, fiind evidențiată relevanța rezervelor de gaz românesc din Marea Neagră pentru securitatea regională, precum și progresele în cadrul proiectului BRUA și finalizarea interconectorului de gaz dintre România și R. Moldova, la finalul lunii iulie 2020 (prin secțiunea Ungheni – Chișinău a gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău), care asigură, în prezent, conectarea pieței de gaze naturale din Republica Moldova cu cea europeană, prin România.
Bogdan Aurescu a subliniat importanța începerii, cu implicare americană, cât mai curând, a exploatării resurselor de gaz din platoul continental românesc pentru asigurarea independenței energetice a României, R. Moldova și altor state din regiune.
Adăuga comentariu