13:15 Președintele Partidului Democrat (PDM), Vlad Plahotniuc, ar fi plecat ieri din Republica Moldova imediat după discuțiile de la ședința Consiliului Național Politic al PDM.
Acesta ar fi plecat de la sediul PD-ului înainte de briefingul la care a ieșit Vladimir Cebotari, vicepreședintele partidului.
Totuși, liderul PD nu a zburat aseară din Chișinău, dar ar fi ajuns cu un automobil în regiunea transnistreană, de unde a plecat la Odesa, iar de acolo ar fi zburat cu un avion privat. Aceeași informație a fost confirmată pentru TV8 din mai multe surse. Nu cunoaștem deocamdată unde a zburat avionul care a decolat de la Odesa, în care se afla Vlad Plahotniuc. Vom încerca să aflăm mai multe detalii și revenim cu informații.
Aseară, de pe Aeroportul Chișinău au decolat mai multe avioane private. În presă au apărut informații că printre cei care au plecat din țară ar fi și deputații Ilan Șor și Vlad Plahotniuc.
La citeva ore, reprezentanții PDM au publicat un comunicat de presă în care au confirmat faptul că Vlad Plahotniuc a plecat din țară, dar au spus că este vorba doar despre o plecare de câteva zile, pentru a-și revedea familia. Nu este menționat unde anume a zburat liderul PDM.
Adăuga comentariu