X 
Cutremure stiri: 502

Drumurile din Moldova ar putea fi reparate cu bani mai puţini

11 noi. 2018,, 11:02   Societate
3180 1

Drumuri bune şi ieftine. Nu este vorba despre un paradox, dar despre o nouă tehnologie de reparaţie propusă de o companie de la noi. Potrivit proiectului, costurile ar putea scădea cu pînă la 50 la sută, dacă va fi implementată metoda de reciclare a asfaltului.

Inovaţia a fost testată în raionul Călăraşi, pe o porţiune de un kilometru. Ministrul Economiei, Chiril Gaburici, care a mers la faţa locului ca să se convingă de eficienţa lucrărilor.

Potrivit directorului companiei de construcţii, aceasta tehnologie este utilizată de ani buni în mai multe ţări europene.

"Noi reciclăm asfaltul vechi prin adăugarea cimentului şi bitumului, pînă obţinem consistenţa necesară. Cu alte cuvinte, este un fel de uzina pe roţi. Prima porţiune, cu o lungime de 800 de metri, am reparat-o în satul Cupcini", a spus Vadim Scorobogatico, director general al companiei de construcţii.

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, susţine că lucrările vor fi monitorizate de un grup de lucru pentru a vedea dacă este cazul ca tehnologia să fie extinsă la scară naţională.


"Deja văd o eficienţă, de 20-30 la sută mai ieftin. Noi vom putea cu aceeaşi bani, cu aceleaşi resurse să facem mai multe porţiuni de drum. Toate materialele folosite pentru aceasta tehnologie sînt produse în Moldova, nu avem nevoie să le importăm", a spus Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii.

Conducerea Administraţiei de Stat al Drumurilor spune că noua metodă va putea asigura un termen corespunzător de exploatare a drumului.

"Baza drumului devine atît de puternică, utilizînd cimentul, minim acest sector va fi utilizat 15 ani fără probleme, aşa prevedem noi, cu întreţinere, de asemenea, corespunzătoare", a spus Gheorghe Curmei, şef al Administraţiei de Stat al Drumurilor.

La rîndul său, şoferii se bucură că vor avea un drum de calitate. Pînă acum, din cauza gropilor, erau nevoiţi să repare maşini aproape în fiecare săptămînă.

"O să fie foarte bine. Şi maşina e veche, des o reparam."

"Sîntem toţi bucuroşi că se face drumul."

Costul lucrărilor în raionul Călăraşi ajunge la 2,5 milioane. Banii au fost alocaţi în cadrul programului Drumuri bune pentru Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав