Conflictul a început în timpul dezbaterilor pe marginea chestiunii privind transmiterea stadionului orăşenesc în subordinea Şcolii sportive de Fotbal.
Primarul Nicolae Grigorişin a dorit să explice ceva consilierului din fracţiunea „Pentru dezvoltarea Bălţilor”, Sergiu Iordan, crezîndu-se insultat de cuvintele acestuia.
Preşedintele şedinţei, colegul de fracţiune al lui Iordan, Dumitru Pasat, a hotărît să întrerupă discursul primarului, făcînd acest lucru într-o manieră dură.
„Domnule primar! Au!», a strigat acesta în microfon.
„Nu mă auziţi? Au! Au!», a continuat preşedintele şedinţei în timp ce Nicolae Grigorişin vorbea.
„Vei striga „au!” la tine în cîmp!”, a răspuns primarul.
„Nu sînt de la sat. Dacă vorbiţi despre propria persoană, e normal! La noi aici nu e dialog. Vorbim pe rînd”.
„Veţi striga „au!” acolo, la dumneata în cîmp!”.
„Dacă vorbiţi despre propriul cîmp de fotbal, unul minunat, cel de lîngă lacul orăşenesc, sînt doar „pro””.
„Dumitru, eşti normal?”, s-a implicat liderul fracţiunii „Partidul Nostru”, Elena Griţco.
Scandalul a continuat şi după încheierea şedinţei.
La uşa sălii s-au adunat cîţiva adepţi ai „Partidului Nostru”, care nu i-au permis lui Dumitru Pasat să iasă, acuzîndu-l de tratament nerespectuos a primarului. Tot ei l-au numit pe consilier „trădător” şi ia-u propus să renunţe la mandat.
Vă amintim că Dumitru Pasat a ajuns membru al Consiliului Municipal în anul 2015, pe listele formaţiunii „Partidul Nostru”, fiind tovarăş de idei al lui Nicolae Grigorişin. Nu demult, acesta a părăsit partidul, aderînd la fracţiunea „Pentru dezvoltarea Bălţilor”, membrii căreia sînt adepţi ai Partidului Democrat.
Adăuga comentariu