La sfîrșitul lunii septembrie, ziarul Kommersant a scris că partea moldovenească a propus un acord de reglementare, conform căruia Gazprom va șterge toate datoriile Moldovagaz. În schimb, Chișinăul este gata să plătească Gazprom 153,57 milioane de dolari drept compensație pentru „abaterile de la tarif”. Însă această sumă ar fi fost în lei moldovenești, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.
„A fost aruncat în spațiul public un prim fake, în publicația rusă Kommersant, legat de 153 de milioane de dolari pe care le-ar fi oferit Chișinăul din pretinsa datorie a Moldovagaz față de compania mamă, Gazprom. De fapt, era vorba de aceleași 8,6 milioane de dolari din propunerea noastră, doar că cifra s-a luat în lei moldovenești, exact așa cum a fost inclusă în textul propunerii, ceea ce denotă că propunerea noastră a fost „scursă” în presa rusă. Acesta a fost urmat de atacuri cibernetice asupra site-urilor companiilor și instituțiilor din domeniul energetic”, a explicat Victor Parlicov.
„Dacă e să urmăm logica aceluiași manual de dezinformare, trebuie să ne așteptăm și la alte diversiuni informaționale legate de sectorul de gaze din Republica Moldova, inclusiv în raport cu companiile care au efectuat auditul datoriei pretinse de Gazprom de la Moldovagaz”, a continuat el.
„Aceste atacuri informaționale denotă o reacție bolnăvicioasă a Federației Ruse la reușitele noastre în ceea ce ține de diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze și finalizarea procesului de unbundling, precum și sugerează că Gazprom nu are argumente în raport cu rezultatele auditului datoriei pe care o pretinde de la Moldovagaz”, a conchis ministrul.
Adăuga comentariu