Președintele raionul Orhei, Dinu Țurcanu, care este și șef al Comisiei pentru Situații Excepționale din raion, califică drept speculații informația publicată în presă, precum că persoana infectată, revenită recent dintr-o zonă de risc, nu a respectat regimul de carantină.
În timp ce ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, anunța astăzi că bolnavul ar fi organizat o petrecere la care a invitat 27 de persoane, președintele raionului Orhei spune că pacientul s-a aflat tot acest timp în carantină și a fost supravegheat de autorități."Persoana respectivă a întrat în țară la data de 17 martie curent prin punctul de trecere - vama Sculeni. Prima persoană oficială care a aflat despre revenirea persoanei de peste hotare - a fost primarul localității. Dumnealui a fost informat de către consăteni că persoana în cauză se află la curățit via.
Imediat primarul localității l-a informat sub semnătura despre obligația de a se autoizola la domiciliu timp de 14 zile. Din acel moment până la data de 20 martie 2020, când pacientul a fost transportat la Spitalul Clinic Republican al Ministrului Sănătății, nu au fost informații despre nerespectarea regimului de carantină. Totodată, s-a propus de către Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Orhei de a verifica persoana infectată cu COVID-19 asupra respectării regimului de autoizolare la domiciliu și/sau atragerea la răspundere conform legislației în vigoare în caz de se confirmă nerespectarea acestuia", se arată într-o declarație a președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
Informația despre faptul că bolnavul nu s-a autoizolat a apărut și pe rețelel de socializare.
Astăzi, Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Orhei a instituit regim de carantină în satul Pohorniceni, raionul Orhei. Astfel, a fost restricționată deplasarea din și în satul respectiv.
Adăuga comentariu