Camerele de Garda sînt pline, iar multe doctorii au dispărut din farmacii, o spun medicii şi pacienţii. În tot acest timp, ministrul Sănătăţii român spune că situaţia este sub control şi insistă că sînt medicamentele necesare, transmite protv.ro.
Este un record al îmbolnăvirilor pentru ultimii zece ani. Într-o singură săptămînă peste 140 de mii de persoane au fost depistate cu infecții respiratorii. Mulți dintre pacienți se plîng de faptul că tusea persistă chiar și cîteva săptămîni după ce au fost bolnavi. Specialiștii atrag atenția că o persoană poate face viroză ori gripă chiar și de mai multe ori în același sezon.
Andreea Ioaneș, epidemiolog: ''Aceste temperaturi favorizează răspîndirea virozelor. Din cauza oscilațiilor de temperatură dintre zi și noapte organismul nu se obișnuiește cu temperatura și nu poate să lupte împotriva infecțiilor.''
Potrivit farmaciștilor, de săptămîna trecută au disprut cam toate formele din depozite. La începutul lunii decembrie, spre jumătate a dispărut originalul, iar apoi genericele, pe care foarte rar le comandau farmaciile. Din păcate a fost și un stoc mic, pentru că nici cei de la firmele generice nu știau care va fi cerere anul acesta.''
La Ministerul Sănătății situația este alta.
Prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății: ''Există patru milioane de tablete la nivel național de oseltamivir, un antitermic, antiinflamtor sau antiviral poate să solicite una dintre variantele pe care le dăm spre informare.''
România aşteaptă avizul Comisiei Europene pentru a suspenda exportul de antivirale timp de șase luni.
Adăuga comentariu