Cutremure stiri: 502

Şase persoane care sechestrau moldoveni și îi făceau robi în Transnistria, reţinute

4 dec. 2018,, 10:51   Societate
2480 0

Astăzi angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii de investigație din cadrul INI au efectuat 18 percheziții la domiciliile și unitățile de transport a 6 figuranți, suspectați de comiterea a 15 infracțiuni de escrocherii imobiliare din mun. Chișinău, trafic de ființe umane și privațiune ilegală de libertate, cauzînd victimelor prejudicii în proporții deosebit de mari, în sumă de peste 8 mln. lei.

Rețeaua de escroci imobiliari a fost anihilată ca urmare a unor investigații desfășurate de PCCOCS timp de doi ani, timp în care au fost efectuate acțiuni de urmărire penală și prin măsuri speciale de investigație în privința făptuitorilor, se spune într-un comunicat de presă al PCCOCS.

Potrivit materialelor cauzei, a fost stabilit că în perioada 2008-2016, un grup criminal organizat, bine structurat, compus din femei și bărbați, cu vîrsta cuprinsă de la 20-50 ani, care au creat o schemă criminală prin care selectau persoane social-vulnerabile și cu dizabilități psihice din mun. Chișinău, care aveau în proprietate bunuri imobile și care aveau datorii acumulate la serviciile comunale.

Concomitent, făptuitorii le promiteau victimelor un trai mai bun, garantînd acestora alte locuințe de trai în localitățile rurale din Republica Moldova, cu achitarea integrală a datoriilor acumulate la serviciile comunale. Însă în final făptuitorii îi transportau în regiunea transnistreană, unde erau erau sechestrate pentru ani de zile, fiind privați ilegal de libertate în această perioadă de timp, totodată fiind impuși să muncească la cîmp, fără a fi remunerați.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 de ani; pentru comiterea infracțiunii de privațiune ilegală de libertate, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani; pentru escrocherie – riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 15 ani; pentru confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false – riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 5 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав