Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de purtătoarea de cuvînt de la Aeroportul Internațional Chișinău, Rodica Rusu, transmite Știri.md.
Potrivit purtătoarei de cuvînt, cetățenii trebuie sa se adreseze la operatorul aerian care efectuează cursa pentru a afla cum trebuie să procedeze.
„În baza deciziei autorităților Republicii Moldova, toate companiile aeriene suspendă toate zborurile spre/din Italia în perioada 12 martie 2020 – 31 martie 2020 (cu probabilitatea extinderii restricțiilor).
Cetățenii sînt rugați să contacteze companiile aeriene. Fiecare companie în parte are politica sa de returnare sau modificare a rezervărilor”, a susținut purtătoare de cuvânt.Astăzi, pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate încă două cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Este vorba despre două persoane, ambele au vîrsta de 60 de ani, care au revenit din Italia, iar acum sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
Până acum, în Italia s-au înregistrat 9.172 de cazuri de îmbolnărivi cu COVID-19, iar 463 de oameni au murit. 724 de pacienți infectați cu noul coronavirus s-au vindecat.
Adăuga comentariu