Cutremure stiri: 506

Un monument arhitectural de importanță națională din raionul Orhei a fost scos la vînzare

16 feb. 2021,, 18:33   Societate
3109 1

Un monument de arhitectură de importanță națională din raionul Orhei a fost scos la vînzare de către o companie imobiliară. Este vorba despre conacul familiei Bogdasarov, un monument de arhitectură de importanță națională din satul Piatra, raionul Orhei.

Contactați de UNIMEDIA, reprezentanții companiei imobiliare au comunicat că prețul conacului este la un preț de 250.000 de euro.

Conacul a aparținut familiei de nobili armeni Bagdasarov, despre care se spune că au venit în Basarabia din Turcia otomană, odată cu Manuc Bei.

La începutul secolului al XX-lea era o gospodărie tipică pentru o familie de nobili, incluzînd ferme de păsări, porci, vite și oi, precum și terenuri de vii și livezi, ce se extinde pe o suprafață de 550 de ari, cu posibilitate de extindere.

După 1944, conacul a fost o vreme închisoare, după care fermele colhozului „Serghei Lazo”, depozit de cereale, iar bucătăria, o anexă la clădirea principală, fiind și astăzi sediu pentru brigada de tractoare.


Anul finisării construcții este 1905 pe fațada conacului. Suprafața clădirii măsoară 580 mp. Divizat în 14 camere, casă pentru personal, beci. Pe teritoriu este grajd pentru cai, lac cu apă arteziană.

Potrivit companiei prețul conacului este negociabil.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав