"La finalul meciului, arena Wanda Metropolitano îi va aduce un omagiu lui Luis Suarez şi lui Hector Herrera, care părăsesc, astăzi, familia", a precizat clubul de la Madrid, într-un mesaj postat pe Twitter.
"La finalul partidei, nu vă părăsiţi locurile, pentru că vom trăi un moment foarte special", le-a cerut gruparea madrilenă fanilor, într-o postare cu hashtagurile #GraciasSuarez şi #GraciasHerrera.
Suarez, 35 de ani, are 82 de meciuri disputate cu Atletico, 34 de goluri, şase pase decisive şi a cucerit un titlu LaLiga.
Atacantul uruguayan, al cărui contract expiră în această vară, nu a dezvăluit încă nimic despre viitorul său.
Adăuga comentariu