Hotărîrea a fost luată la finalul unei reuniuni a Comitetului director al lui FC Barcelona şi este "prima decizie luată în cadrul restructurării ample a primei echipe, care se va face în acord cu actuala conducere tehnică şi noul antrenor", al cărui nume "va fi dezvăluit în următoarele zile", potrivit unui comunicat dat publicităţii de gruparea de pe Camp Nou, care prevede "schimbări profunde", transmite tvrmoldova.md.
Sosit pe banca tehnică a Barcelonei pe 13 ianuarie, în locul lui Ernesto Valverde, Quique Setien (61 ani) a condus echipa "blaugrana" în 25 de meciuri, în cursul unui sezon perturbat de pandemia de coronavirus, având un bilanţ de 16 victorii, 4 egaluri şi 5 înfrîngeri.
FC Barcelona încheie unul dintre cele mai rele sezoane ale sale din ultimele decenii, fără niciun titlu câştigat (o premieră începînd din 2007) şi cufundată într-una dintre cele mai grave crize din istoria sa.
Conform presei spaniole, conducătorii Barcei sunt foarte aproape de a ajunge la un acord cu Ronald Koeman, actualul selecţioner al Olandei, cu care s-au purtat negocieri intense în ultimele zile.
În acelaşi comunicat dat publicităţii luni seara, Comitetul director al lui FC Barcelona a anunţat că alegerile pentru preşedinţia clubului vor avea loc la jumătatea lunii martie 2021, în condiţiile în care actualul preşedinte, Josep Maria Bartomeu, este tot mai contestat de socios.
Adăuga comentariu