"Pacientul Edson Arantes do Nascimento se recuperează satisfăcător, este conştient, vorbeşte normal şi menţine semne vitale normale", se precizează într-un comunicat dat publicităţii de clinica respectivă.
Tumora i-a fost descoperită în timpul unui control de rutină, a anunţat luni spitalul din Sao Paulo, în care Pele se află internat din 31 august.
În acest raport medical anterior se menţionat faptul că fostul fotbalist urma să fie transferat într-un salon în cursul zilei de marţi. Cu toate acestea, triplul campion mondial (1958, 1962, 1970) a rămas în continuare la secţia de terapie intensivă.
"Dragi pireteni, în fiecare zi mă simt mai bine. Abia aştept să joc din nou, dar încă mă recuperez... sînt alături de familie şi mă odihnesc", a scris Pele pe reţelele de socializare.
Starea de sănătate a fostului decar al Selecao s-a deteriorat în ultimii ani, acesta fiind motivul, alături de pandemia de coronavirus, care l-a făcut să rămînă practic închis în casa sa de pe litoralul din Sao Paulo, alături de familiei şi prietenii săi apropiaţi, departe de atenţia presei, scrie Agerpres.
Adăuga comentariu