Totodată, președintele Comitetului Național Olimpic Sportiv, Nicolae Juravschi, a declarat că forul pe care îl conduce se pronunță pentru acțiuni, nu doar vorbe, transmite tv8.md.
Prima campioană mondială la lupte din istoria țării, Irina Rîngaci, a fost laureată în cadrul Cinei Olimpice la categoria sportivii anului pentru performanțele obținute în 2022, campioană europeană și cucerirea bronzului la mondiale.
Discipola antrenorilor Andrei și Petru Chiperi, care locuiește și în prezent într-un cămin, a primit premiul de la ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.
Oficialul a comentat situația luptătoarei și a declarat că trebuie să fie îmbunătățit cadrul normativ pentru ca sportivii să fie recompensați mai bine.
Președintele Comitetului Național Olimpic Sportiv, Nicolae Juravschi, a atras atenția că unii sportivi ar putea să ia decizia să reprezinte alte țări, dacă nu vor fi motivați corespunzător, iar autoritățile competente trebuie să acționeze cât mai prompt în acest sens.
În trecut, datorită performanțelor obținute la nivel înalt, judocanul Denis Vieru s-a ales cu un apartament din partea Federației Moldovenești a Sportului Studențesc și a Veteranilor, iar Victor Sterpu, din partea Federației de Judo.
Luptătoarea de stil liber, Anastasia Nichita, a primit cheile de la apartament în urma unei decizii de Guvern în 2019.
Adăuga comentariu