Diploma a fost conferită în semn de apreciere a meritelor deosebite în domeniul culturii fizice și sportului, pentru performanțe obținute în cadrul unor competiții internaționale și pentru talentul și dăruirea puse în slujba sportului național.
„I-am transmis sincere felicitări sportivului pentru rezultatele remarcabile obținute pînă în prezent și l-am asigurat că îi voi acorda sprijinul necesar în vederea participării la Campionatul European la Sambo, care va avea loc în perioada 16-20 mai, în Spania”, se arată în mesajul președintelui.
Adăuga comentariu