Există viață pe Pluton? Astronomii au dezlegat un alt mister al misterioasei planete

Noi date obținute de nava spațială NASA dezvăluie misterul craterului Kiladze de pe planeta Pluton.

Se pare că sub acesta se află apă lichidă. La zece ani după ce o navă spațială NASA a vizitat planeta pitică Pluton, oamenii de știință continuă să descopere aspecte surprinzătoare ale acestei lumi misterioase. Cele mai recente cercetări, bazate pe dovezile unui crater neobișnuit într-o zonă numită Sputnik Planitia, au dus la ipoteze legate de un supervulcan care a erupt probabil în urmă cu doar cîteva milioane de ani.

Acest timp pare străvechi dintr-o perspectivă planetară, dar la scară cosmică, este doar un moment. Prin comparație, sistemul solar are o vechime de peste 4,5 miliarde de ani.

În loc de obișnuitele erupții de lavă fierbinte, precum cele observate pe Pămînt, oamenii de știință sugerează că craterul Kiladze, cu o lățime de 44 de kilometri, a fost creat prin erupția de lavă înghețată pe suprafața lui Pluton. Acest proces, cunoscut sub numele de criovolcanism, a provocat retragerea apei din oceanul subteran al lui Pluton și a contribuit la schimbarea peisajului de-a lungul a milioane de ani.

Vulcanii au nevoie de o sursă de căldură, astfel încît activitatea recentă de pe Pluton sugerează că acolo rămîne mai multă căldură decît se aștepta. Cercetătorii au analizat imagini ale craterului Kiladze. Deși la început părea a fi un crater provenit de la un meteorit, acesta părea să nu aibă vîrful central care caracterizează de obicei astfel de formațiuni. Noile date au arătat, de asemenea, că craterul are o formă alungită neobișnuită, care poate fi legată de activitatea tectonică din interiorul lui Pluto.
Prezența vizibilă a gheții de apă în jurul craterului, care se detașează de regiunile cu metan, indică diferențe în compoziția suprafeței lui Pluto. Aceste observații susțin concluziile oamenilor de știință cu privire la criovolcanism, care a modificat peisajul de pe Pluton prin aruncarea de lavă apoasă.

Caracteristicile lui Pluton, cum ar fi înclinarea axei sale de rotație la un unghi de 120 de grade, creează schimbări climatice bruște pe măsură ce se deplasează în jurul Soarelui. În consecință, gheața de metan din atmosfera Plutonului este transformată în ceață de hidrocarburi, din care o parte cade sub formă de zăpadă, acoperind suprafața planetei. Oamenii de știință estimează că, în cursul existenței planetei Pluton, grosimea stratului de metan ar fi trebuit să fie de cel puțin 14 metri, iar formarea sa a durat doar trei milioane de ani.

Acest rezultat sugerează că craterul Kiladze de pe Pluton a fost activ doar cu cîteva milioane de ani în urmă. Nu este încă pe deplin clar cum este generată căldura necesară pentru activitatea criovolcanică de pe planetă. O ipoteză este că în interiorul planetei există elemente radioactive care creează căldură pe măsură ce se dezintegrează. Dar cercetările sugerează că această explicație ar putea să nu fie suficientă.

O descoperire importantă este aceea că ceva menține oceanul subteran de pe Pluton în stare lichidă. Acest lucru sugerează că există buzunare de apă lichidă în interiorul planetei și poate că activitatea criovolcanică contribuie la ejectarea apei la suprafața Plutonului.