Ceban punctează că în această săptămîna la ședința CMC va prezenta regulamentul pe publicitate, document care a fost dezbătut aproape un an de zile.
„Cu toții am încercat să ajungem la reguli agreabile de Joc. Am avut consultări multiple. Și cu asociații de business, și cu cei care se ocupă de publicitatea. Ca pînă la urmă să nu avem nici azi acest regulament. La ultima ședință a CMC mai mulți consilieri au spus că trebuie de blocat acest proces. Nu este nicio problemă. Dacă continuați blocarea adoptării acestui regulament, de la 31 decembrie, atunci dăm jos toate panourile. Mie îmi place orașul fără panouri, este curat, în intersecții mai vezi că este și altceva pe lîngă panouri. Am curățat acest oraș de sute de panouri și afișaje publicitare urîte”, a declarat primarul.
Edilul a mai spus că cele 1300 de panouri dispărute fac ca orașul să arate mult mai bine.
„Știu cum este împărțită în această piață. Vreau regulă. Nu se creează locuri pentru nimeni. Nu dispare ceva, ca să apară în loc. Panouri va fi mai puține, chiar dacă va fi aprobat regulamentul. Diferența se simte atunci cînd mergi pe lîngă magazinul JUMBO, Botanica, La Rîșcani, La Buiucani în unele intersecții, care deja în această săptămînă vor dispărea acele panouri”, a conchis acesta.
Adăuga comentariu