Administratorul „Arenei Naționale”, Eduard Calancea, a declarat într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă că a fost creată o comisie pentru a investiga cazul bărbatului căzut în gol de la balconul arenei, transmite Știri.md.
Astfel, a fost stabilită cauza preliminară a incidentului, fiind vorba, potrivit administratorului complexului sportiv, despre „un viciu ascuns al sudurii, la un element din construcția balustradei”.„A fost creată o comisie, au fost deja și careva lucrări în teren, au fost și anchete a organelor competente în teren. S-a depistat cauza, care a fost un viciu ascuns al sudurii, la un element din construcția balustradei. Acum comisia lucrează în vederea stabilirii unui plan de acțiuni pentru a evita asemenea riscuri pe viitor.
Se va lucra la evaluarea tuturor balustradelor. Acolo unde este potențialul de apariție a asemenea riscuri se vor lua toate măsurile necesare. Este un caz neplăcut pentru noi, pentru primul eveniment, dar, după cum am spus, este un viciu ascuns care nu a putut să fie evaluat pe parcursul perioadei de recepție și de construire”, a declarat Eduard Calancea.
Administratorul SRL „Arena Națională” a menționat că mai multe detalii pe acest caz vor fi oferite după ce comisia, creată de administrația complexului pentru a investiga incidentul, va avea toate rezultatele verificărilor.
Între timp, solicitată de ZdG, Diana Fetco, șefa secției comunicare și protocol din cadrul IGP, a afirmat că ofițerii de urmărire penală împreună cu procurorii, la moment, examinează imaginile surprinse de camerele de luat vederi de la locul incidentului.
„Cazul este înregistrat și a fost pornit un proces penal. Într-adevăr s-au făcut interpelări oficiale și au fost obținute imaginile de acolo din interior. Ofițerii de urmărire penală împreună cu procurorii la moment examinează imaginile și așteaptă expertiza medico-legală a bărbatului. Avocatul doamnei (soția bărbatului n.red.) a fost la sector, a depus anumite declarații. Colegii noștri investighează cazul. Totul se face conform procedurii (…)”, a declarat Diana Fetco.
Bărbatul riscă să nu mai poată merge toată viața, iar soția lui caută dreptate și cere atragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Bărbatul a ajuns de urgență la spital, după ce a căzut de la înălțime la concertul din seara de 24 decembrie, desfășurat la Chișinău Arena.
Poliția a inițiat o anchetă pe acest caz. Administratorul Arenei, Eduard Calancea, a declarat anterior că acest caz s-a petrecut înainte de începerea propriu-zisă a concertului, iar „persoana respectivă avea o greutate după medie”.
Adăuga comentariu