După cum a menționat pentru portalul Noi.md directoarea liceului "Mihai Grecu" Svetlana Glotova, anul de studii care s-a încheiat a fost mai ușor decît cel precedent.
"Deși pandemia încă domnește pe pămîntul nostru, pe întreaga planetă și, desigur, a schimbat radical toate planurile, chiar și în raport cu ultimul sunet. Este foarte trist că nu au putut fi prezenți la careu toți elevii liceului, întregul personal didactic. Dar sperăm că pînă la 1 septembrie, situația se va schimba spre bine și vom vedea toți copiii, toți profesorii și toți părinții la frumosul careu deja cu ocazia primului sunet" a subliniat Svetlana Glotova.
"Acest an de studii a fost greu și ne-a învățat multe, și-a făcut propriile ajustări. Dar datorită eforturilor noastre, eforturilor colegilor noștri, a fost asigurată continuitatea procesului de învățămînt în condiții de maximă securitate", a spus ea.
Directoarea liceului a recunoscut că învățămîntul la distanță a fost destul de greu și pentru profesori.La rîndul său, vice-pretorul sectorului Botanica, Iurie Vitneanschii, a mulțumit întregului personal didactic al acestei instituții de învățămînt și al altor licee, menționînd că anul acesta a fost cu adevărat dificil pentru toate cadrele didactice și elevii.
"Din cauza covidul ne-am confruntat cu foarte multe probleme cu învățămîntul online. De aceea, anul acesta a fost foarte greu pentru sistemul de învățămînt", a spus Iurie Vitneanschii.
El le-a urat tuturor absolvenților să dea cu bine examenele și succese mari în construirea carierei.
Adăuga comentariu