Fanii sau orice persoană care și-a cumpărat bilet sînt îndemnați să ajungă la el cu transportul public sau cu taxiurile, lăsîndu-și automobilele personale într-un loc sigur „pentru a preveni incidentele neplăcute și pentru a nu perturba circulația rutieră”.
Îndemnul a venit în ajun, seara, într-un comunicat de presă al polițiștilor.Potrivit acestora, în adiacentul complexului de agrement sînt disponibile puține locuri de parcare a automobilelor.
„Terenurile din proximitate sînt slab iluminate, iar unitățile de transport parcate pe carosabil vor pune în pericol șoferii și pasagerii”.
Astfel, se recomandă:
să acordați o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate;
să aveți grijă de bunurile şi obiectele personale;
să vă conformați indicațiilor oamenilor legii și să manifestați un comportament decent.
Polițiștii se vor afla la eveniment pentru a asigura ordinea publică și securitatea rutieră, în vederea protecției participanților și prevenirii oricăror fapte antisociale.
Mai devreme, s-a scris că se va putea ajunge și gratuit. Autobuzele marcate „Chișinău Arena” vor porni de la stația din fața Circului la ora 16:30. Rute vor merge cu o diferență de 20 de minute. S-au stabilit următoarele stații pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor în direcția complexului: bulevardul Grigore Vieru (peste drum de Circ), strada Calea Orheiului (Mercedes Benz Center), strada Calea Orheiului – intersecția cu strada Studenților, Chișinău Arena, retur: VAZ, sens giratoriu pe strada Calea Orheiului, bulevardul Grigore Vieru (Circul). Imediat după încheierea concertului trupei Bi-2, publicul va putea merge de la complex pînă la Circ cu aceleași autobuze.
Adăuga comentariu